Evul Mediu

Spre deosebire de numeroase alte capitale europene, Bucureşti nu se poate mândri cu o istorie de milenii. Prima referinţă istorică la acest oraş sub numele de Bucureşti datează din Evul Mediu, în 1459.

Se spune însă că, pe de altă parte, Bucureşti a fost întemeiat câteva secole mai devreme de o figură controversată şi mai curând legendară, un anumit Bucur (de unde derivă şi numele oraşului). Ceea ce este cert este că zona în prezent ocupată de Bucureşti a fost locuită încă din antichitate.

După cum s-a menţionat, prima menţionare a oraşului este făcută în 1459, într-un document emis de curtea Voievodului Vlad Ţepeş, prinţul care, se spune, a inspirat crearea renumitului personaj Dracula. Tocmai în acele timpuri Bucureşti a început să crească din punct de vedere economic şi politic, devenind un centru al Valahiei din aceste puncte de vedere. Curtea Veche este cel mai important complex arhitectural care mai aminteşte de acele vremuri.

Epoca modernă

Timp de câteva secole după domnia lui Vlad Ţepeş, Bucureşti, indiferent rolul său din ce în ce mai important pe scena politică a Valahiei, a experimentat domnia otomană (fiind un vasal al imperiului), ocupaţia rusească, precum şi scurte perioade intermitente de dominaţie habsburgică. Strada Lipscani, care acum delimitează cartierul istoric al oraşului, era pe atunci principala arteră, traversând centrul vechiului Bucureşti.

În 1881 Bucureşti devine capitala Principatelor Române, după unificarea Moldovei cu Ţara Românească. Mare parte din moştenirea arhitecturală a fost distrusă într-un incendiu din 1847, însă epoca modernă a adus o nouă perioadă de prosperitate. Un uimitor de nou oraş era construit, iar peisajul arhitectural şi planificarea urbană au adus reputaţie internaţională oraşului Bucureşti, astfel încât capitala a fost supranumită Micul Paris, iar Calea Victoriei, una dintre cele mai renumite străzi din oraşul actual, era adesea comparată cu Champs Elysees.

Unul dintre cele mai sumbre episoade de la începutul secolului al XIX-lea se referă la momentul în care populaţia a fost lovită de aşa-numita ciumă a lui Caragea, o epidemie în care a căzut victimă aproape un sfert din populaţia oraşului.

Epoca contemporană

În 1918 (mai precis, pe 1 decembrie), Transilvania s-a unit cu anterior constituitul Principat al României. Prin urmare, Bucureşti a devenit capitala întregii ţări, după o perioadă de 2 ani în care capitala a fost transferată la Iaşi datorită faptului că Bucureşti era sub ocupaţie germană (din 1916 până în 1918în timpul Primului Război Mondial).

Perioada interbelică a fost excepţional de favorabilă cu Bucureşti, întrucât atunci oraşul şi-a cunoscut zilele de glorie culturală. Casa Capşa, deja recunoscută până atunci ca reper al întâlnirilor şi dezbaterilor mondene, politice şi culturale, şi-a consolidat prestigiul, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Însă, ulterior celui de-al Doilea Război Mondial, o dată ce regimul comunist a acaparat scena politică a României, mare parte din oraşul istoric şi-a pierdut coordonatele, cel puţin din punct de vedere arhitectural.

Proiectele megalomane ale lui Nicolae Ceauşescu au şters de pe faţa pământului mare parte dintre reperele istorice ale oraşului, pentru a nu mai pomeni de faptul că nefericita sa contribuţie a fost completată de tragicul cutremurul din 1977, când Bucureşti a suferit pierderi suplimentare, şi nu doar care planificare urbană şi patrimoniu arhitectural, ci şi ca populaţie. Palatul Parlamentului (cunoscut şi sub numele de Casa Poporului) este cel mai bun exemplu care ilustrează viziunea artistică a regimului. Pentru a aprofunda mai bine dimensiunea patrimoniului comunist, turiştii nu trebuie să caute mai departe de blocurile monotone construit într-un anost stil comunist şi care populează cea mai mare parte a oraşului.

Ultimele episoade istorice violente care au marcat oraşul Bucureşti se referă la Revoluţia din 1989 şi la ulterioarele tulburări politice şi sociale cunoscute sub numele de Mineriade, care au avut loc la începutul anilor 1990.

În prezent, Bucureşti trece printr- constantă şi profundă reînnoire la nivel de planificare urbană, mult aşteptata revigorare concentrându-se, cel puţin în mică parte, pe restaurarea a ceea ce a supravieţuit din evul mediu şi epoca modernă. Tabloul deconcertant de pestriţ al oraşului Bucureşti este, de fapt, destul de amplu pentru a cuprinde atât tuşe elevate şi spectaculoase, cât şi nuanţe anoste şi groteşti, şi nu doar din punct de vedere arhitectural, ci din perspectiva a tot ceea ce are legătură cu oraşul (cultură, obiceiuri ale oamenilor, infrastructură şi altele asemenea)